CE ESTE ESTETICA DENTARĂ?
Estetica dentară este o ramură a medicinii și a științei care se ocupă cu redarea zâmbetului natural al unei persoane, îmbunătățindu-i, astfel, imaginea și încrederea în sine.
Deoarece interesul asupra aspectului facial și, implicit, al zâmbetului este în creștere, în ultimii ani a apărut conceptul de estetică dentară digitală. Odontoterapia cuprinde și ramura de estetică prin fațete din material compozit. Aplicarea acestor fațete este minim invazivă întrucât dintele nu se șlefuiește ca și în cazul fațetelor ceramice. Prin fațetele din compozit se poate schimba instant estetică, culoarea și forma dinților, în conformitate cu dorința pacientului și cu fizionomia acestuia.
Tratamentele de stomatologie sunt variate, de la tratarea unor simple carii, până la refacerea totală a danturii. De la coroane sau fațete dentare, la albiri dentare sau tratamente ortodontice, estetica dentară se poate aplica în cazul oricărui pacient. Din punct de vedere statistic, persoanele cu un zâmbet frumos nativ sunt minoritare. Deși nu toată lumea s-a născut cu un zâmbet perfect, toți avem dreptul să avem acel zâmbet pe care îl visăm. Cu ajutorul esteticii dentare ne putem schimba complet zâmbetul sau ne putem recăpăta zâmbetul pierdut cu ajutorul tratamentelor rapide, minim invazive.
Starea dinților, a gingiilor, a structurii osoase de susținere și a ocluziei dumneavoastră are impact asupra longevității procedurilor de estetică dentară la care sunteti supuși. Este posibil să aveți nevoie de tratamente de specialitate pentru aceste situații înainte de începerea tratamentului cosmetic.