CE ESTE ENDODONȚIA ?
Endodonția este acea ramură a stomatologiei care se ocupă cu tratamentul țesutului moale din interiorul dintelui, celebrul tratament de canal. Sunt câteva simptome care indică o infecție pulpară și în această situație trebuie să mergeți urgent la medicul stomatolog pentru că intervenția endodontică poate face diferența între salvarea dintelui și extracția lui.
În trecut, termenul de tratament de canal era cunoscut ca o manoperă dureroasă și care necesita timp lung de lucru, multe ședințe la stomatolog cu episoade dureroase între acestea. Tehnicile de lucru au evoluat până la punctul în care tratamentul de canal a devenit o manoperă rapidă și complet lipsită de durere. Calitatea superioară a anestezicelor moderne, a instrumentarului folosit, tehnologia imagistică digitală (minim iradiantă), modalitățile de magnificatie și iluminare au transformat tratamentul de canal într-o manoperă rapidă, nedureroasă și cu un grad ridicat de succes.
Dinții care au suferit anterior un tratament de canal prezintă de asemenea discromie. Acești dinți nu pot fi tot timpul albiți extern, ei necesită o albire internă, din interiorul canalului. Pentru ca acest lucru să nu afecteze tratamentul de canal, orificiile canalelor radiculare corect tratate sunt protejate cu un material izolator. După aplicarea agentului de albire și a obturației provizorii, se observă rezultate în 2 saptămâni sau mai mult. De multe ori, procedeul trebuie repetat pentru a obține rezultate optime.